Eu personal (Constantin “Noro” Ferseta), provin dintr-o familie monoparentala. Mi-am vazut tatal de 2 ori in viata, odata intamplator pe strada (Maica-mea imi zice: “Uite, asta e taica-tu”) si odata la tribunal, ca nu platea pensia alimentara si l-au luat pe sus de la Otopeni cand a venit din America.
In plus, maica-mea a fost somera, asa ca ne era extrem de greu cu banii. Eu toata facultatea am mers cu trenul cu nasul Ploiesti-Bucuresti, a trebuit sa muncesc in toate domeniile posibile si imposibile, de la constructii la engros-uri, de la curatat poduri si spalat geamuri pana la adunat si recuperat garantia pe sticle de bere prin discoteci. A fost foarte greu, dar si foarte frumos, pentru ca aceasta greutate mi-a format caracterul.
Eu toata viata m-am mandrit ca am realizat SINGUR, FARA AJUTOR tot ce am realizat. Am intrat singur la facultate. Am castigat proprii bani. M-am angajat la super companii fara pile, doar cu ambitie. Am facut foarte multe lucruri SINGUR. Nu am apelat la pile (in principal ca nu aveam :)) si ma mandream cu asta.
Pana cand, intr-o zi, cunosc o tanti care lucra la CNN, ca connections manager sau ceva de genul asta. Mai precis, cand era o stire breaking news, si trebuia sa obtina un invitat rapid sa se dea cu parerea despre subiect, respectiva tanti din 2 telefoane ajungea la oricine de pe planeta asta. Atunci am invatat ce inseamna 6 degrees of separations.
In acea zi am avut un moment de inflexiune. Un moment de EVRIKA. Pentru ca atunci am realizat ca am fost un prost ca insistam sa nu primesc ajutor de la nimeni, pentru ca vroiam eu singur sa reusesc si sa ma pot mandri cu asta.
Respectiva tanti (careia imi scapa acum numele) m-a facut sa constientizez ca TREBUIE sa apelezi la cunostinte si relatii ca sa cresti. Ca altfel este foarte foarte greu, si ca o sa te manance altii de viu pana atunci. Si mai ales ca TREBUIE sa iti cultivi singur propria retea de cunostinte si relatii.
Declickul a venit din faptul ca eu, ca majoritatea romanilor de altfel consideram notiunea de Pile Cunostinte si Relatii ca pe ceva negativ. Nu? Asta inseamna in Romania. Ai o pila, pila vorbeste pentru tine si tu obtii ceva care NU MERITI. Si atunci sunt foarte multe persoane idioate in posturi care nu le merita, si atunci este multa coruptie.
Atunci am constientizat ca gresesc. Peste tot in lume, sistemul de cunostinte si relatii este la mare rang. Pentru ca peste tot in lume relatiile conteaza. Oamenii in vest cel putin au o pasiune pentru socializare. Sunt experti in asa ceva. Noi romanii, nu. Am mai scris posturi pe tema asta aici si aici.
Pilele si relatiile in sens vestic sunt foarte bune. Pentru ca te ajuta. Sunt naturale si sunt recomandate.
In vest sunt mult mai putini oameni care pe baza de pile angajeaza retarzi de exemplu. Cunostintele iti faciliteaza o intrare, dar nu iti garanteaza rezultatul. Asa e si normal sa fie.
Atunci am constientizat ca TINE DE TINE SA ITI CRESTI RETEAUA DE CUNOSTINTE SI RELATII. Si atunci mi-am dat seama ca pot sa reusesc singur si mai bine daca imi cresc si folosesc optimi reteaua mea de cunostinte si relatii. Pentru ca pana la urma este meritul meu.
Am fost la liceu la Ploiesti si unul din sfaturile care le-am dat copiilor de acolo era sa isi cultive aceasta retea de pile cunostinte si relatii. Si au fost foarte contrariati. Cum adica, le spunem sa isi creasca si sa isi foloseasca relatiile?!?! Da, pentru ca este CEA MAI IMPORTANTA COMPONENTA A SUCCESULUI. Networkingul, conexiunile. Nu poti sa mai traiesti si sa fii de succes ca atom. Concurenta este din ce in ce mai mare, intotdeauna vor fi concurenti care vor vinde mai ieftin decat tine, poate chiar si mai bine decat tine. Atunci relatiile personale o sa insemne diferenta dintre viata si moarte.
Dragii mei, va sfatuiesc acelasi lucru. CRESTETI-VA ACTIV RETEAUA DE PERSOANE CARE LE CUNOASTETI SI CARE VA CUNOSC. StartEvo va ajuta!
Buna ziua,
Eu sunt Danuta, am 34 de ani , sunt un om simplu , imi place sa cant si sa calatoresc,imi place sa scriu, imi place foarte mult sa ma dedic oamenilor si sa ii ajut, dar am si un mare handicap – sunt blocata in neputinta. Neputinta de a mai crede, de a mai face, de a merge mai departe.De cand ma stiu m-am luptat sa fac mai mult in viata , sa imi depasesc conditia, sa imi incerc limitele si puterile. Era o vreme cand as fi spus cu mana pe inima ca am reusit si atunci ma inscriam voluntar in proiectul vostru, dar azi teama mi-e ca sunt sub zero, cu toate planurile si visele in aer. As gasi forta sa dau putere si crez altora, sa ii impulsionez si sa ii sustin, sa vin cu exemplul meu de acum cativa ani cand am luat-o de la un alt zero, dar uite ca pe mine nu ma pot ajuta. Pe mine nu ma pot repozitiona iar pe drumul pe care l-am pierdut din prea mult cautat, sau poate ca nici macar nu fusese adevaratul meu drum si ca nu l-am gasit inca.
Am citit cate ceva pe site-ul StartEvo, imbucurator proiect si constientizez faptul ca oamenii au nevoie de asa ceva, ca Eu Am Nevoie de un ”ceva” anume sa o iau de la un alt capat profesional.
Numai ca teoria din randurile pe care eu le-am citit mi se pare ca in practica nu isi are intotdeauna un corespondent real.Spun acest lucru din prisma amprentei pe care si-a lasat-o ultimul an in mintea mea tulbure si bulversata.
De un an si 4 luni sunt in cautarea unui loc de munca. De la ultimul meu loc de munca mi-am dat demisia, din mai multe motive mici care au nascut unul mare si lat si pentru care nu intru in detalii acum.As spune doar ca ceea ce faceam eu la acel loc de munca , acum fac 3 angajati. Dar , mi-am dat demisia fara sa am altceva in schimb, convinsa fiind ca voi gasi cu siguranta un alt job pentru ca sunt un om bun si muncitor, am experienta si dorinta de munca, sunt capabila si asa mai departe. Realitatea insa m-a contrazis rau de tot.
In primul rand nu se gasesc locuri de munca la noi in oras,oras mic de provincie, apoi , daca apare ceva nu se anunta nicaieri functionand sistemul recomandarilor. Chiar cineva mi-a spus ca pentru un post intr-o firma pe care eu o vizasem ,fusese deja altcineva recomandat inaintea mea.
Am incercat in acest timp sa gasesc solutii pentru a face altceva. Si pot da exemple care eventual sa confirme faptul ca realitatea nu e totuna cu teoria. Adica e foarte greu sa o iei de la capat daca nu esti sustinut. Eu ma simt ca un peste pe uscat, ma zbat asa in neputinta, mi-e rusine de situatia in care sunt desi nu las sa se vada, imi hranesc sufletul cu credinta ca va fi cumva bine si ca e doar o etapa si o incercare posibila oricui si ca va trece intr-o zi. Numai ca rabdarea devine neliniste, credinta tot mai mult deznadejde…
M-am gandit sa fac farmacia in ideea ca intr- zi sa am propria mea farmacie. Bun. Facultatea dureaza 5 ani si costa. Intre timp ma angajez vanzatoare cu 7 milioane sa nu imi ajunga nici de intretinere, nici de mancare, nici de scoala.
M-am gandit sa imi fac propria afacere, dar ce? si cu ce? Bani nu am, sa imprumut nu am cum pentru ca nu am acum niciun venit.
Mi-am pus cv-ul pe internet, sunt economist cu ceva vechime, am lucrat si la stat si la privat, am doua mastere, dar nu suna nimeni .
De cand ma stiu, adica din facultate, visul meu e sa am o statie de benzina. In zilele noastre un Omv, mai precis. Am aplicat in programul lor de partener de statie indeplinind toate conditiile pe care ei le cer, am trecut de 2 interviuri, si apoi mi-au spus ca nu corespund profilului Omv. Sigur, pentru ca sunt fiica unor oameni modesti, nu sunt un mare om de afaceri din oras, nu am relatii si altele, sunt doar un simplu om care isi doreste mai mult pentru ca poate mai mult, sunt om care vrea sa ajunga mai sus prin propria capacitate.Sunt prea jos si poate gresesc indraznind sa imi doresc mai sus de la mine si de la viata. Vreau mai mult pentru ca stiu ca pot mai mult, dar peste tot ti se taie aripile, nu corespunzi, nu esti pila nimanui, nu ti se acorda credit de niciun fel.
Iar sa plec din oras nu cred ca ar fi o solutie. Din cauza unei situatii de familie nu plec din oras. Ma incapatanez sa raman aici unde m-am nascut, sa imi fac un rost aici. Cum ar fi daca ar pleca toti de aici pentru ca suntem o zona defavorizata!? Ca nu mai avem loc de x si y care detin monopol in toate.
Per total ca sa fiu in ton cu pasul 1 din descrierea de pe site, eu stiu ce vreau , am si motivatie, dar …ceva imi lipseste si nu se leaga, nu se incheaga.
Mi-a placut cuvantul inainte al Mentorului secret, poate imi va citi cineva randurile si poate merit sa fiu ajutata.Nu sunt singura in acest blocaj. Sotul meu este din Bucuresti si de un an jumate s-a mutat aici din cauza faptului ca ne-am casatorit. Nu are rost sa adaug ca nu si-a gasit niciun job. Intr-un final , daca spui cuiva ca nu esti in stare sa gasesti ceva si stagnezi asa intr-o nebuloasa, ar zice ca nu esti bun, alt motiv nu ar fi.
As vrea sa mai adaug ceva referitor la reteua de cunostinte , pile si relatii in care eu cred dar pe care nu o am. Stiti de ce nu o mai am? Pentru ca de cand nu mai am job si nu mai sunt pe val, nu mai am nicio relatie, lumea intoarce spatele foarte repede, uita dezinvolt ca mai existi , ca ai nevoie poate doar de o vorba buna pusa acolo unde trebuie, uita ca au fost candva ajutati .Dimpotriva ,esti cu eticheta pusa, esti motiv de luat in deradere, mai ales intr-o comunitate mica in care toata lumea se stie cu toata lumea si totusi nimeni nu cunoaste pe nimeni. In acest caz care sa fie diferenta dintre viata si moarte?!
Poate ca randurile mele au o usoara latura a tristetii si a resemnarii.Poate ca problema mea e doar o incercare de la dzeu si mai am de tras pana imi invat adevarata lectie. Indiferent cum ar fi insa, v-am scris cu speranta ca vor avea vreodata sansa in tara asta sa faca si tinerii ceva.Cei care aspira la mai mult, cei care nu sunt de bani gata, cei care ar trebui sa fie viitorul de maine.
Fondatorii StartEvo
on November 7, 2011 at 6:15 pm
@ danuta – vezi ca iti raspundem in post separat 🙂
KIDIBOT este platforma educationala care ii motiveaza pe copii sa vrea sa citeasca mai mult. Ei raspund la chestionare, dovedesc ca au citit anumite lecturi si castiga puncte cu care isi ajuta echipa sa lupte impotriva CROCOBETILOR (niste extraterestrii nesuferiti care vor sa cucereasca Pamantul prin lene si prostie). Intrati acum pe www.kidibot.ro.
Eu personal (Constantin “Noro” Ferseta), provin dintr-o familie monoparentala. Mi-am vazut tatal de 2 ori in viata, odata intamplator pe strada (Maica-mea imi zice: “Uite, asta e taica-tu”) si odata la tribunal, ca nu platea pensia alimentara si l-au luat pe sus de la Otopeni cand a venit din America.
Buna ziua,
Eu sunt Danuta, am 34 de ani , sunt un om simplu , imi place sa cant si sa calatoresc,imi place sa scriu, imi place foarte mult sa ma dedic oamenilor si sa ii ajut, dar am si un mare handicap – sunt blocata in neputinta. Neputinta de a mai crede, de a mai face, de a merge mai departe.De cand ma stiu m-am luptat sa fac mai mult in viata , sa imi depasesc conditia, sa imi incerc limitele si puterile. Era o vreme cand as fi spus cu mana pe inima ca am reusit si atunci ma inscriam voluntar in proiectul vostru, dar azi teama mi-e ca sunt sub zero, cu toate planurile si visele in aer. As gasi forta sa dau putere si crez altora, sa ii impulsionez si sa ii sustin, sa vin cu exemplul meu de acum cativa ani cand am luat-o de la un alt zero, dar uite ca pe mine nu ma pot ajuta. Pe mine nu ma pot repozitiona iar pe drumul pe care l-am pierdut din prea mult cautat, sau poate ca nici macar nu fusese adevaratul meu drum si ca nu l-am gasit inca.
Am citit cate ceva pe site-ul StartEvo, imbucurator proiect si constientizez faptul ca oamenii au nevoie de asa ceva, ca Eu Am Nevoie de un ”ceva” anume sa o iau de la un alt capat profesional.
Numai ca teoria din randurile pe care eu le-am citit mi se pare ca in practica nu isi are intotdeauna un corespondent real.Spun acest lucru din prisma amprentei pe care si-a lasat-o ultimul an in mintea mea tulbure si bulversata.
De un an si 4 luni sunt in cautarea unui loc de munca. De la ultimul meu loc de munca mi-am dat demisia, din mai multe motive mici care au nascut unul mare si lat si pentru care nu intru in detalii acum.As spune doar ca ceea ce faceam eu la acel loc de munca , acum fac 3 angajati. Dar , mi-am dat demisia fara sa am altceva in schimb, convinsa fiind ca voi gasi cu siguranta un alt job pentru ca sunt un om bun si muncitor, am experienta si dorinta de munca, sunt capabila si asa mai departe. Realitatea insa m-a contrazis rau de tot.
In primul rand nu se gasesc locuri de munca la noi in oras,oras mic de provincie, apoi , daca apare ceva nu se anunta nicaieri functionand sistemul recomandarilor. Chiar cineva mi-a spus ca pentru un post intr-o firma pe care eu o vizasem ,fusese deja altcineva recomandat inaintea mea.
Am incercat in acest timp sa gasesc solutii pentru a face altceva. Si pot da exemple care eventual sa confirme faptul ca realitatea nu e totuna cu teoria. Adica e foarte greu sa o iei de la capat daca nu esti sustinut. Eu ma simt ca un peste pe uscat, ma zbat asa in neputinta, mi-e rusine de situatia in care sunt desi nu las sa se vada, imi hranesc sufletul cu credinta ca va fi cumva bine si ca e doar o etapa si o incercare posibila oricui si ca va trece intr-o zi. Numai ca rabdarea devine neliniste, credinta tot mai mult deznadejde…
M-am gandit sa fac farmacia in ideea ca intr- zi sa am propria mea farmacie. Bun. Facultatea dureaza 5 ani si costa. Intre timp ma angajez vanzatoare cu 7 milioane sa nu imi ajunga nici de intretinere, nici de mancare, nici de scoala.
M-am gandit sa imi fac propria afacere, dar ce? si cu ce? Bani nu am, sa imprumut nu am cum pentru ca nu am acum niciun venit.
Mi-am pus cv-ul pe internet, sunt economist cu ceva vechime, am lucrat si la stat si la privat, am doua mastere, dar nu suna nimeni .
De cand ma stiu, adica din facultate, visul meu e sa am o statie de benzina. In zilele noastre un Omv, mai precis. Am aplicat in programul lor de partener de statie indeplinind toate conditiile pe care ei le cer, am trecut de 2 interviuri, si apoi mi-au spus ca nu corespund profilului Omv. Sigur, pentru ca sunt fiica unor oameni modesti, nu sunt un mare om de afaceri din oras, nu am relatii si altele, sunt doar un simplu om care isi doreste mai mult pentru ca poate mai mult, sunt om care vrea sa ajunga mai sus prin propria capacitate.Sunt prea jos si poate gresesc indraznind sa imi doresc mai sus de la mine si de la viata. Vreau mai mult pentru ca stiu ca pot mai mult, dar peste tot ti se taie aripile, nu corespunzi, nu esti pila nimanui, nu ti se acorda credit de niciun fel.
Iar sa plec din oras nu cred ca ar fi o solutie. Din cauza unei situatii de familie nu plec din oras. Ma incapatanez sa raman aici unde m-am nascut, sa imi fac un rost aici. Cum ar fi daca ar pleca toti de aici pentru ca suntem o zona defavorizata!? Ca nu mai avem loc de x si y care detin monopol in toate.
Per total ca sa fiu in ton cu pasul 1 din descrierea de pe site, eu stiu ce vreau , am si motivatie, dar …ceva imi lipseste si nu se leaga, nu se incheaga.
Mi-a placut cuvantul inainte al Mentorului secret, poate imi va citi cineva randurile si poate merit sa fiu ajutata.Nu sunt singura in acest blocaj. Sotul meu este din Bucuresti si de un an jumate s-a mutat aici din cauza faptului ca ne-am casatorit. Nu are rost sa adaug ca nu si-a gasit niciun job. Intr-un final , daca spui cuiva ca nu esti in stare sa gasesti ceva si stagnezi asa intr-o nebuloasa, ar zice ca nu esti bun, alt motiv nu ar fi.
As vrea sa mai adaug ceva referitor la reteua de cunostinte , pile si relatii in care eu cred dar pe care nu o am. Stiti de ce nu o mai am? Pentru ca de cand nu mai am job si nu mai sunt pe val, nu mai am nicio relatie, lumea intoarce spatele foarte repede, uita dezinvolt ca mai existi , ca ai nevoie poate doar de o vorba buna pusa acolo unde trebuie, uita ca au fost candva ajutati .Dimpotriva ,esti cu eticheta pusa, esti motiv de luat in deradere, mai ales intr-o comunitate mica in care toata lumea se stie cu toata lumea si totusi nimeni nu cunoaste pe nimeni. In acest caz care sa fie diferenta dintre viata si moarte?!
Poate ca randurile mele au o usoara latura a tristetii si a resemnarii.Poate ca problema mea e doar o incercare de la dzeu si mai am de tras pana imi invat adevarata lectie. Indiferent cum ar fi insa, v-am scris cu speranta ca vor avea vreodata sansa in tara asta sa faca si tinerii ceva.Cei care aspira la mai mult, cei care nu sunt de bani gata, cei care ar trebui sa fie viitorul de maine.
@ danuta – vezi ca iti raspundem in post separat 🙂