Il stiti pe Nicusor Dan? Este acel om idealist, matematician, putin stangaci, cu mai putina carisma decat te-ai astepta, dar cu o determinare fenomenala sa faca lucruri sa se intample. E genul de oameni de care are nevoie Romania. Cu cojones! Care sa nu inghita toate prostiile autoritatilor, care sa spere in luminita de la capatul tunelului cand toti ceilalti s-au resemnat deja. Este un exemplu de implicare in societate. Cu totii ar trebui sa ne implicam mai mult, sa nu lasam pe altii sa ne hotarasca viata.
Asa ca l-am filmat zilele trecute, sa vedem care e povestea lui. Poate ca unii din voi o stiti deja, daca ati urmarit campania electorala pe Bucuresti, dar cred ca majoritatea nu. Asa ca va invitam sa urmariti povestea unui om care INSPIRA alti oameni si care merita aplaudat pentru initiativa.
Dintotdeauna am fost bun la matematica. Din scoala generala. Am mers la toate olimpiadele posibile. In clasa 11 si a 12 am luat premiul 1 la olimpiada internationala. M-am dus la facultatea de matematica. Am facut doctorat in Franta. M-am intors in 98. Desi puteam sa raman acolo, ma simteam neimplinit si simteam diferenta culturala.
In 1999 am infiintat cu un prieten o asociatie: “Tinerii pentru o actiune civica”. Incercam ce este azi Liga Studentilor Romani din Strainatate. Cu aceasta Asociatie, in parteneriat cu presedintele de atunci (Emil Constantinescu) am facut un forum al tinerilor plecati la studii – au fost vreo 400 de tineri…
In 2000 era problema care ramane in parte si acum – ca romanii pleaca la studii afara imediat dupa ce termina liceul – multi nu se mai intorc. Unii au venit cu ideea unei scoli de elita, pe care sa ii tina pe tineri in Romania.
Impreuna cu 2 prieteni am scris acest proiect. Emil Constantinescu ne-a trimis la Zoe Petre, care ne-a trimis la Andrei Marga, care ulterior nu ne-a mai raspuns la telefon. Am facut un consiliu stiintific, in 2001 am functionat cu 5000 usd. Pana in 2006 m-am ocupat de aceasta scoala.[…]
De vreo 3-4 ori am gasit un inlocuitor, nu se descurcau si dupa 1 luna reveneam pe pozitia de director.[…]
In vara lui 2006, Videanu a venit cu un proiect de 4 blocuri turn in piata din fata Ateneului. A fost o manifestatie de vreo 200 persoane. Incepand cu aceasta manifestatie am intrat in lumea asta, ca un cetatean responsabil, cu salvarea Bucurestiului.[…]
Am facut un grup de internet. Dupa 1 an jumate mi-am dat seama ca nu sunt sanse sa se intample nimic pe net. Si am zis ca trebuie sa ne facem un statut. Mi-a luat vreo 4-5 luni – am scris un raport: “Bucuresti, un dezastru urbanistic”. Am descris problemele Bucurestiului. In martie 2008 am lansat si Asociatia si raportul asta. La lansare am avut 5 televiziuni si 20 de reporteri. Am devenit un fel de referinta.
Cel mai mare succes din perioada ONG-ismului a fost modificarea legii urbanismului. A fost a batalie mediatica foarte dura. Toti primarii au fost impotriva. Am avut mitinguri in fata Parlamentului, dezbateri, …
Devenisem cunoscuti. A inceput sa vina lumea la noi. De fapt, jumatate din ce se construieste in Bucuresti este ilegal. Ne-am intors la ce ne propuneam la inceput, sa devenim o institutie care actioneaza institutiile statului in judecata. Primele 2 procese le-am pierdut, pe urma am inceput sa castigam.
Cand am inceput sa il atacam pe Sorin Oprescu, am descoperit ca am pierdut o parte din presa care ne sustinea. Mintigurile erau redundante – erau aceiasi 30-50 de nebuni care veneau… Erau 2 cai: actiunea in instanta si lupta politica (cand mi-am anuntat candidatura la primaria capitalei).
A fost un mic entuziasm – erau 20 de oameni in jurul meu. Si entuziasmul s-a marit. Au fost formatii care au cantat gratuit, oameni care au strans semnaturi pentru mine, institutii media care m-au promovat… Desi sondajele de opinie imi dadeau 2-3%, am reusit sa facem 8.5%.
Din donatii am strans 50,000 eur din buzunarul oamenilor.
Am dat semnalul ca persoane normale, oneste dintre noi sa acceada la functii publice in Romania. Lucrul cel mai important este o bariera psihica pe care am inlaturat-o.
Intuitiv, cand te gandesti la lumea politica, instinctiv separi lumea in clasa politica si noi restul. Instinctiv spui ca “eu nu am nici o sansa”. Daca dai la o parte aceasta judecata, iti dai seama ca lucrurile sunt exact invers. Exista oameni ca tine care te sprijina sa faci o bresa in clasa politica…
