România aduce acasă un important premiu european prin proiectul Kidibot!
România aduce acasă un premiu important la nivelul întregii Uniunii Europene: Best Social Inclusion Startup la Startup Europe Awards, din cadrul Startup Europe Summit 2019, prin proiectul Kidibot, o platformă educațională ce motivează copiii să citească și să învețe mai mult.
Evenimentul a fost organizat de către Comisia Europeană cu sprijinul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Dintre cele 5 secțiuni ale concursului, una a fost câștigată de proiectul românesc, restul premiilor fiind adjudecate de proiecte din Danemarca, Macedonia, Estonia și Marea Britanie.
Premiul a fost înmânat de către Maryia Gabriel, Comisarul European pentru Economie și Societate Digitală, Alexandru Petrescu, Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Juan Manuel Revuelta, Președinte Fundației Finnova.
Astfel, Kidibot ajunge la un total de 10 distincții câștigate în ultimii 2 ani de zile. Dintre acestea menționăm:
- Locul 1 la Gala Societății Civile 2018, Secțiunea Tineret.
- Locul 1 la Concursul de CSR „Electrica pune România într-o altă lumină” 2018.
- Locul 1 la E-ON Energy Globe Awards 2018, Secțiunea Tineret.
”Această recunoaștere la nivel internațional oferită de către Comisia Europeană ne onorează și ne motivează să mergem mai departe. Acest premiu îl dedicăm miilor de părinți și cadre didactice implicate alături de noi în lupta pentru a oferi o educație mai bună copiilor din România.”, declară Alina Ferșeta, co-fondator Kidibot.
”Misiunea noastră este să ajutăm milioanele de copii din România să aibă parte de o șansa la o educație informală mai mare, o șansă pe care nu ar avea-o nici dacă ar emigra.” declară Constantin Ferșeta, co-fondator Kidibot.
Kidibot este implementat în România de către Asociația StartEvo.
Despre Kidibot:
Kidibot este o platformă educațională destinată copiilor de 6-18 ani din România și Statele Unite ale Americii. În România, platforma este utilizată de copii din peste 22% din școlile din țară.
92.17% dintre părinți declară că Kidibot le ajută copiii să citească și să învețe mai mult, creându-le astfel de mici deprinderi sănătoase.
Povestea este haioasă: Crocobeții sunt niște extratereștri nesuferiți care vor să cucerească Pământul prin lene și prostie. Copiii pot să salveze situația doar dacă se mobilizează și dovedesc că citesc/învață atât materia pentru școală (română, matematică, fizică, istorie, geografie, etc.), dar și despre computere cuantice, bio-programare, educație financiară, astronomie, geologie, etc.. Kidibot este un roboțel simpatic care îi ajută pe copii să devină mai deștepți în Bătăliile grele cu Crocobeții.
Platforma este disponibilă gratuit pe www.kidibot.ro și pe aplicațiile mobile de iOS și Android.
Motivațiile care îi fac pe copii să devină și să rămână interesați de dragostea pentru învățat sunt diverse, de la presiune socială pozitivă, disonanță cognitivă, inspirație de la 130+ personalități din România, până la premii lunare, concursuri.
Despre StartUp Europe Awards
StartUp Europe Awards este o inițiativă a Startup Europe, parte a Comisiei Europene și Finnova ce funcționează ca suport pentru inovație, care încurajează colaborarea dintre sectorul public și cel privat. Are ca scop crearea unor legături ce facilitează relaționarea între entități si programe europene pentru antreprenori, sprijiniți și de parteneri locali cu impact asupra societății.
Aceste premii sunt susținute și de către Președintele Parlamentului European, Președintele Comitetului Regiunilor, Vice-Președintele Comitetului Economic și Social și de către alți membri ai Parlamentului European.