Smiley @StartEvo: “Toate inceputurile sunt cu piedici, cu dezamagiri, cu deprimari totale…:)”
Smiley: “Sunt cantautor, sunt producator, cochetez cu managementul si marketingul muzical, am produs cativa artisti de succes in Romania si planuiesc sa mai produc vreo 100-200.
Am reusit sa-mi cladesc o echipa la HAHAHA PRODUCTION de care sunt mandru, cu oameni care imi sunt prieteni, cu oameni care imi sunt alaturi in tot ceea ce fac, cu care planuiesc sa merg foarte departe, nu numai in industria muzicala nationala ci si internationala.
Am plecat din pura pasiune. In clasa a 5-a, a 6-a m-am indragostit de chitara clasica in special si l-am batut pe tata la cap pana mi-a luat chitara.
Eu am fost un copil foarte incapatanat, asa ca era greu sa se inteleaga cineva cu mine cand imi puneam ceva in cap, ceea ce se intampla si acum: daca eu vreau sa fac ceva, e greu sa ma convingi sa nu mai fac.
Am inceput cursurile de chitara la Liceului de muzica Dinu Lipati din Pitesti, am facut asta in paralel cu scoala, la un moment dat a trebui sa renunt la cursuri pentru ca urma sa dau admitere la Liceu.
Parintii imi spuneau “E bine ca faci asta, e bine ca ai un hobby, dar hai sa nu uitam ca trebuie sa inveti, sa iei la Facultate, sa-ti faci si tu un viito, ca asta cu muzica e o vrajeala. Ce, tu nu ai unde sa ajungi, n-ai ce sa faci.” In Romania atunci nu era nimic, adica era foarte greu sa faci asta ca si meserie, mai ales ca, fiind din provincie, te gandesti: la Bucuresti este greu, nu cunosti pe nimeni, nu stiai de unde sa o apuci.
Nu stiu daca mi-am dorit vreodata sa fiu cantaret, sa fiu pe scena, sa fac asta ca si meserie. Eu am asta pentru ca imi placea foarte mult.
Cand am terminat Liceul, am continuat sa studiez chitara. Eu nu sunt un mare chitarist.N-am studiat intratat de mult incat sa devin un chitarist. Acum ma bucur ca nu am studiat intratat de mult, pentru ca probabil as fi ajuns un chitarist. 🙂
Cand eram mic, in Generala, eu nu spuneam, nu ma gandeam ca o sa ma fac muzician sau o sa fac muzica, ca si cariera, ca si alegere in viata si ba vroiam sa ma fac doctor, ba economist, ba bancher, ba vise ale parintilor care isi doreau ce e mai bine pentru copilul lor.
Am intrat la Liceu, si aparuse moda cu Genius, 3SE, aparusera toate trupele si era deajuns sa te cunosti cu cineva, sa fii vecin cu cineva si sa aveti o pasiune comunca pentru muzica si era de ajuns, iti faceai trupa. Si se faceau trupele, fiecare de bloc avea o trupa. Ne-am facut o trupa, am cantat, am facut muzica, ne-a facut placere.
La un moment dat, printr-o cunostinta comuna tatal meu a reusit sa trimita un demo d-lui Gyuri Pascu. Daca ascult acum ce faceam atunci pot sa spun ca suna foarte prost, dar toate inceputurile sunt greoaie, toate inceputurile sunt cu piedici, cu dezamagiri, cu deprimari totale: “domne’ nu suntem buni, nu suntem noi pentru asta, nu suntem indeajuns de buni, si asa mai departe”. Norocul nostru a fost ca Dl. Gyuri Pascu a inteles ca suntem niste pustani care incercau atunci sa faca diferenta, sa faca altceva. Si intradevar, aveam un alt aer. A avut incredere, ne-a ajutat sa facem un album, la care a contribuit si cu versuri si cu compozitii si ne-a ajutat. pentru noi a fost o experienta WOW. Prima oara intr-un studiou profesional, in Bucuresti, si ne-a ajutat experienta cu dansul, desi nu am ajuns nicaieri cu treaba asta. Nu ne-a dus nicaieri, a fost o bucurie pentru noi si pentru prietenii nostri si pentru familiile noastre, dar ca si experienta personala si experienta profesionala a fost o intorsatura mare pentru noi si pentru mine in special.”
Mai multe, in video-ul alaturat…
