Platforma Educațională KIDIBOT s-a lansat în Republica Moldova

Începând cu luna Octombrie 2020, platforma educațională Kidibot a fost lansată oficial în Republica Moldova. Ea este deja prezentă în mai multe țări: România (în 63% din școli), Statele Unite ale Americii (2000+ școli), Canada, Italia.

Obiectivul principal al Kidibot.MD este să ajute copiii de gimnaziu să-și dorească să învețe mai mult, să citească mai mult și să facă mai multe fapte bune prin joacă.

Copiii își pot creea conturi gratuite pe www.kidibot.md specificând școala/localitatea unde învață, urmând să răspundă la peste 12,000 chestionare, dovedind că au citit lecturi în limba română, precum ”Domnul Trandafir” sau ”Harap-Alb”, că au lucrat la matematică, la științe, la educație financiară și multe altele materii curiculare și extra-curriculare. Ei sunt astfel captivați într-o lume de poveste, cu extratereștrii haioși și copii deștepți, unde învață prin joacă, în echipă, printr-un set de 20 de motivații diferite, precum presiune social pozitivă, disonanță cognitivă, patriotism local, inspirație de la personalități, etc..

Profesorii din Republica Moldova vor beneficia de asemenea de aceasta platformă educațională, având ajutor la predarea la clasele lor, posibilitatea să creeze bătălii de antrenament (în loc de teme), să câștige diplome și certificate.

Există și un concurs cu premii în primele 2 luni de la lansare: cărți în limba română, furnizate de către Editura Arthur, Editura Niculescu, Robofun și revista Știință&Tehnică. Ulterior celor 2 luni, Kidibot Moldova va rămâne funcțional pe termen nelimitat!

Până în acest moment pe platformă s-au înscris deja copii și profesori din 141 de școli din Republica Moldova.

Intrarea pe platforma www.kidibot.md este gratuită.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Relatia cu Republica Moldova.

Kidibot a castigat aseara Locul #1 la Gala Societatii Civile 2018

Avem o veste buna!

Aseara, la Ateneul Roman, in cadrul Galei Societatii Civile, la sectiunea Proiecte pentru Tineret, platforma educationala KIDIBOT a castigat locul #1!

Suntem mega-onorati de acest premiu (precum si de celelalte: castigator concurs CSR “Electrica pune Romania in alta lumina”, locul #3 Digitaliada 2017, locul #3 Webstock 2017, finalist Creative Business Cup).

Speram ca in viitor sa putem ajuta pe cati mai multi copii sa citeasca mai multe carti si sa invete mai mult, prin aceasta platforma educationala, destinata copiilor de la pregatitoare pana la clasa VIII-a.

Asadar, daca sunteti parinti sau cadre didactice, va invitam sa ne folositi ca sa cresteti sansele in viata ale copiilor Dvs. E gratis! www.kidibot.ro

Multumiri echipei care au lucrat enorm in ultimul an, precum si companiilor sustinatoare: Electrica, No Gravity Club, Interbrand, Animax, Robofun, Zooku, Google, Arcub

Multumiri si juriului de la Gala Societatii Civile. Ne-a ales pe noi din 30 de proiecte, aceasta sectiune fiind cea mai aglomerata. 🙂

Si va multumim si voua, dragi romani, pentru ca ne incurajati, ne sfatuiti si ne ajutati sa evoluam.