Radu Merica – ex-CEO Tiriac Holding, actual manager Rebu.
Am 42 de ani, m-am nascut in Iasi, la 22 de ani am plecat in Germania. Dupa 10 ani m-am intors. Sunt presedintele camerei de comert romano-germane, conduc o firma de 3000 de oameni.
Istoria celor 42 de ani o pot sumariza in 2 cuvinte Motivatie + Noroc. Daca nu ai noroc, o sa iti fie mult mai greu sa realizezi. Fara motivatie este iar foarte greu.
Cum definesc eu motivatie: sa faci un lucru cand trebuie sa il faci. Sa fii un individ curios.
Eu plec de la partea pozitiva a fiintei umane. Toti avem talentele, inspiratiile noastre. Eram catastrofal la limbi, abia reuseam sa trec clasa. Eram foarte bun la matematica si fizica. Numai viziunea sa vorbesc alta limba decat limba materna ma terifia. Dar nevoia te invata. A trebuit sa o compensez prin munca asidua. Si jumatate de viata am vorbit engleza si germana.
In momentul in care am plecat din Romania, terminasem facultatea de chimie – fizica din Iasi. Era o perioada foarte turbulenta, nu aveai nici o perspectiva aici. Am plecat la doctorat la Munchen, cu o bursa. A fost cea mai interesanta perioada din viata mea.
Indiferent de cat castigam, niciodata nu am avut motivatia banului. Am aspirat intotdeauna mai mult, dar niciodata nu m-am pus sub presiune. Inceputul nu a fost chiar usor. Nu am vrut sa fac rabat la ideea de meserie. Nu am vrut sa las facultatea si sa fac diverse meserii, ca sa castig mai mult bani. Am avut ambitia sa raman in domeniul meu.
Mi-a fost greu sa imi asum raspunderea pentru ceea ce fac.
Universitatile din Romania nu au un renume senzational in strainatate. Esti tratat pe principiul “te credem ca ai o diploma, dar trebuie sa demonstrezi”
Dupa Universitatea din Munchen, am avut primul job la Mercedes. Eram inginer sef de tura si lucram 12-14 ore pe zi. Am invatat foarte multe. A fost un an greu. Nu eram bine platit, dar eram multumit. A trebuit sa trec multe obstacole – nu e usor sa fii roman, sa fii cel mai tanar si sa conduci 40 de oameni, multi mai in varsta ca tine. A fost o scoala buna.
Am facut toate greselile care se puteau face. 🙂 Intotdeauna trebuie sa gasesti calea de comunicare cu oricine, chiar si cu cel mai dificil om. Anul acela a fost cel mai important pentru cariera mea.
Am trecut la BMW in Munchen. Din 2001 m-am reintors in tara. 5 ani am fost Director General la Grupul Tiriac. Ion Tiriac mi-a promis ca o sa ajung milionar. Inca nu am ajuns acolo. Ajunsesem sa nu mai pot dormi noptile, sa am cosmaruri. A fost o perioada interesanta.
Un sfat: Niciodata sa nu puna ATAT de mult suflet, in nici un caz sa nu iti strice calitatea vietii. Nici un job nu merita asa ceva. Lasam stresul la servici. Atunci am si albit 🙂
Am reusit sa fac destul de multe lucruri bune in perioada aceea de 5 ani.
Pasul urmator, la un grup german de imobiliare. In business, the most important is timing.
Acum, de un an de zile, lucrez in domeniul deseurilor, reciclarii, deseurilor ecologice. Ce m-a adus aici? Curiozitatea. E un domeniu de mare perspectiva aici. Toti prietenii rad de mine prin oras: Uite-l pe ala care se ocupa de gunoaie:) – Dar sunt chiar mandru 🙂
Un filmulet StartEvo care iti merge la suflet. Mircea Diaconu, la teatrul Nottara, ne povesteste in 5 minute chintesenta unei vieti intregi. EXCELENT!
Faptul ca sunt aici este un miracol.
In mod normal trebuia sa fiu in muntii in care m-am nascut. Trebuia sa cresc vite, sa am o ferma. Viata face ce vrea din noi. Am facut scoala dupa scoala, cuminte si serios. Asa am fost educat. Tatal meu era invatator si bunicul meu era preot.
Asta am auzit in familie: sa faci cat poti de bine ceea ce ai de facut.
Daca gresesti trebuie sa o iei de la capat. Mama ne rupea foile gresite si trebuia sa o luam de la capat.
Am terminat liceul si dupa care m-am indragostit de teatru. Nu vazusem nici un spectacol de teatru inainte sa dau la facultate. Si totusi am indraznit sa fac pasul. Am intrat cu George Mihaita, amandoi chiar deasupra liniei de admitere. Am intrat intr-o lume noua care la inceput ma respingea.
A fost un chin, sa te adaptezi la o lume noua la 17-18 ani. Dar tot metodele mele au contat. Trebuie sa faci tot ce poti cat poti de bine. Mereu mai e ceva de facut.
Am ajuns actor, am inceput sa fac filme. Cand terminam o repetitie la teatru acasa la mine si MAI FACEAM CEVA. Ziua nu trebuie sa treaca stand intr-o carciumioara cu baietii, mai trebuia sa mai fac ceva, acasa.
Toate lucrurile astea vin de la ai mei. Noi, cei de azi suntem suma a celor ce a fost inaintea noastra. Suntem obligati sa le dam copiilor nostrii aceleasi lucru.
Mai zic un lucru. Maestrul Beligan spune si explica stralucit arta de a trai. Este nevoie sa muncim, sa avem vise spre care ne indreptam pas cu pas, e pacat ca zilele si orele vietii noastre sa se duca degeaba si nu in sprijinul viselor.
E fabulos sa traiesti!
E o singura cheie in viata. Sa faci serios ce ai de facut si sa te simti bine in viata care ti-a fost data. Atata cata e.
Cred ca acest citat de la unul din cei care au dat BAC-ul acum este cel mai edificator pentru situatia din Ro. “Am fost o generatie de sacrificiu. Nu am putut copia deloc la BAC”.
Ce concluzie tragem de aici, pentru fiecare din noi? (more…)
Toti vindem ceva.Tu ce vinzi? Ce stii sa faci? Pentru ce motiv ar avea nevoie de tine un necunoscut (economic vorbind)?
Esti un instalator foarte bun si de incredere? Esti un project manager foarte bun? Esti un bun vanzator de imobiliare? Sau esti expert in e-marketing. Sau vanzator de rosii in piata? Esti expert in a muta documente din stanga in dreapta biroului? Esti (more…)
Cand spunem la Ferseta e-Consulting Cabinet ca avem clienti din imobiliare, starnim zambete condescendente. “Saracii, au cam pus-o…”. Cand le zicem ca clientii nostrii vand de RUP, oamenilor nu le vine sa creada. Imobiliare???? In Romania???? Sa vanda??? Pe criza??? Hahaha. Esti sigur? 🙂
Da. Suntem siguri 🙂
Daniel Tudor este unul dintre ei, proprietarul firmei “The Concept”. Are 24 de ani (desi nu pare 🙂 ). De 3 ani lucreaza in imobiliare. In ultimii ani de criza a vandut PESTE 200 de case si apartamente in blocuri noi. Si stim asta, pentru ca noi le facem promovarea pe Internet 🙂
Daniel este un lup tanar, care o sa aiba un mare viitor. Faptul ca a inceput de curand pe propriile picioare, pe CRIZA, il face un exemplu demn de urmat de oricine vrea sa evolueze profesional accelerat.
Povestea lui merita ascultata si invatamintele trase… (more…)
La StartEvo primim multe cereri de sfaturi de la oameni care nu stiu ce sa faca. Au prea multe optiuni sau dimpotriva, nu au deloc. Dar, majoritatea, au multe optiuni de drumuri de apucat, dar nici una din ele nu este intratat de “palpaitoare” incat sa zica omul: “Da frate, asta e CLAR drumul pe care sa il apuc!”
Felicitari, nu sunteti singurii. Toti avem aceasta problema: avem multe optiuni, prea multe chiar, si nu stim pe care sa le alegem. Si stam in fund in mijlocul drumului, in praf, gandindu-ne in ce directie sa o luam. Si evident, pentru ca este o decizie importanta, zicem “Stai asa! Trebuie sa analizez mai mult. Nu ma pot arunca cu capul inainte. Ma mai gandesc si maine”. Maine, aceiasi intersectie, aceleasi ganduri, eventual altele, care complica si mai mult decizia. Si spui: “F**k, vad o gramada de plusuri dar si de minusuri la fiecare. Hai sa mai gandesc, poate imi vine vreo idee mai buna.”
Si trece un an fara sa faci nimic in plus. Esti la fel ca acum un an, cu mai multa experienta, mai mult par alb in cap si mai multe frustrari, nu?
Ceea ce am descris pana acum se numeste CRIZA DE INDECIZIE si este mult mai rea decat CRIZA CA NU AI O SOLUTIE. Pentru ca este mult mai usor sa gasesti de la zero o solutie la o problema (chiar daca solutia nu este perfecta) decat sa analizezi mai multe solutii care nici una nu e perfecta si sa o amani la nesfarsit.
Cum zicea un clasic in viata, principala problema a unui antreprenor nu este ca nu are idei, ci ca are prea multe. Avand prea multe, isi pierde focusul, se apuca de 10 si sansele sa duca la finalizare macar una sunt muuult mai mici decat daca era un om cu o idee fixa, care mergea ca un pitbull pana in panzele albe. Garantat, varianta cu o idee simpla si fixa este mult mai buna decat sa fii un generator de idei, mai ales daca sunt intellectually challenging si ai prostul obicei sa te indragostesti de propriile idei.
Criza de indecizie trebuie taiata de la radacina. Desi este al dracului de greu, pentru ca noi, romanii, suntem, nu-i asa, buni la toate. Si mai ales, daca avem 10 proiecte, care fiecare genereaza 2 lei, sau credem noi ca au potential sa genereze, atunci nu o sa reusim niciodata sa ne concentram eforturile intr-o singura directie.
Criza de indecizie este TOXICA. Stiti cum se rezolva? Cerand ajutor extern. Pentru ca de obicei, persoana in criza de indecizie nu mai vede obiectiv situatia. Si atunci, daca ar cere ajutorul unei terte persoane obiective, cu o logica cat de cat normala, atunci acea persoana i-ar arata drumul pe care trebuie sa il ia. Si partea interesanta este ca acel drum a fost DINTOTDEAUNA inaintea omului. Doar ca nu vedea padurea din cauza copacilor.
Exemple de crize de indecizie: sa imi deschid o firma sau sa lucrez aici? Sa lucrez in domeniul x y sau z, pentru ca in domeniul actual m-am plictisit? Sa fac proiectul a, b, sau c. “Ce sa fac? Ce ma sfatuiti?”
Cum fac eu? Incerc sa reduc la maxim variantele. Si daca imi apare o noua optiune care se incapataneaza sa ramana pe radar, pur si simplu o fac ca test. Vad, merge sau nu merge. Imi place / nu-mi place. Daca da, atunci merg mai departe. Daca nu, o omor si (incerc) sa nu ma mai gandesc la ea.
Uite o intrebare de 100 de puncte: Tu cum iti cladesti viitorul?
Varianta A. Vom trai si vom vedea. Carpe diem. Ne descurcam noi…
Varianta B. Caramida cu caramida.
Marea majoritate a oamenilor aleg prima varianta. Zic “Lasa ca ne descurcam noi”. Si daca ii intrebi “Cum te vezi peste 5 ani sau 10 ani” le este imposibil sa zica ceva tangibil. Majoritatea din noi nici macar nu viseaza la ceva cat de cat concret. Se amagesc pe sine cu calitatea nativa Number 1 a romanului: “Lasa ca ma descurc eu”. Si cu cat esti mai tanar, cu atat esti mai (more…)
Andrei Bortun, un foarte cunoscut antreprenor care a inceput de tanar activitatea (la 21 de ani) isi spune perspectiva asupra succesului personal. A inceput cu agentia Millenium Communications, devenita ulterior Millenium People iar acum are mai multe proiecte: BORTUN•OLTEANU, Rusu+Bortun Brand Growers, R+B Cyber Growers, Millenium Special Events Agency, The Institute si Fundatia Gala Societatii Civile. Ii dorim la mai mare 🙂
Uitandu-ma cu atentie inapoi, s-a suprapus aproape impecabil ce am facut cu ce mi-a placut sa fac. Am ales meseria corecta.
In ultima vreme mi se potriveste din ce in ce mai mult pozitia de antreprenor.
Trebuie sa te gandesti bine cand incepi si sa nu fii inflexibil
E important sa incepi cat mai devreme. Pe de-o parte ai timp sa vezi daca ti se potriveste sau nu. Daca simti ca drumul e corect ales, ai timp sa astepti ca lucrurile bune sa se intample. Daca as fi facut agentia acum 5 ani de zile cu un copil acasa, probabil ca nu as fi putut sa astept.
Nu aveam clienti cand am inceput agentia. Un prieten a venit cu un telefon mobil, unul cu un calculator mic. Si stateam intr-un garaj. Eu nu m-am gandit ca ne trebuie si clienti.:) Cativa ani de zile nu a mers foarte bine.
Am lucrat o singura luna in viata mea intr-o agentie de PR si dupa luna asta mi s-a parut ca pot sa fac mai bine.
M-ar fi ajutat sa stiu cum e sa ai un sef, cum e sa ai colegi. A trebuit sa imi imaginez.
Cred ca un lucru care nu l-am facut si il regret este […] probabil ca daca as fi investit mai mult in mine, lucrurile ar fi stat mai bine, sau ar fi stat mai devreme mai bine. Timpul pe care l-am petrecut pentru mine l-am petrecut iesind in oras.:)
Fratele meu geaman imi reprosa ca nu sunt foarte riguros in a-mi selecta prietenii.
Cand te duci pe la petreceri cunosti foarte multi oameni.
Era o placere a mea in a colectiona oameni.
Recunosc ca am fost lenes 🙂
Mi-ar fi placut sa fiu mai riguros si sa fi invatat mai mult!
Un lucru care m-a framantat a fost atunci cand prietenii mei s-au prins ca nu am nici un hobby. Hobby-ul meu era munca.
Ce m-a ajutat foarte mult a fost a nu cauta lucrurile rele, murdare imprejur. Nu e nimic interesant. Nu te ajuta. Nu te face sa fii placut de altii.
Este bine sa te inconjori cu oameni frumosi.
In alte culturi, ideea de pile se numeste networking si nu are nimic peiorativ in ea. Si presupune sa faci si tu ceva.
In Romania este resemnarea asta, “ranza” – e foarte tare ca un om are pile si si le poate folosi
Ieri seara, pe o zapuseala crancena, ne-am vazut 16 oameni fani StartEvo la terasa Restaurantului Istria, de la Victoriei sa facem un beerstorming. Multumim pe aceasta cale curajosilor 🙂
Motivul #1. sa bem bere (ce, trebuie sa ai un motiv pentru asta? 🙂
Motivul #2. sa ne cunoastem, schimb de carti de vizita, sa mai facem putin brainstorming, sa vedem ce am mai putea face ca sa va ajute, am facut schimb de sfaturi, … a fost foarte frumos si util. Au fost cateva ore care au adus plusvaloare tuturor.
Rezultatele intalnirii pentru StartEvo? O sa le vedeti cat de curand 🙂 Pana atunci, cateva poze…
Cand eram mici, pe la bloc, expresia “baba si mitraliera” era una de baza pentru descrierea unor elemente total antagonice. Noi, ca natie, nu avem deloc inclinatie catre networking, ceea ce este pacat. Noi si networkingul suntem ca baba si mitraliera.
Sa dau 3 exemple si 3 sugestii aferente:
Exemplu #1. Nuntile. Te invita cineva la nunta lui. Prima intrebare pe care se pune este “Cine mai vine dintre cei CARE II STIU?”. Daca intamplator nu vine nimeni si te aseaza mirii la masa numai cu necunoscuti, nunta aia este ratata. Ce pierdere de vreme si de bani, nu? (more…)
Asa cum ziceam pe facebook, maine organizam o mica iesire la terasa, sa bem o bere, un cico, sa ne racorim, sa discutam despre StartEvo si ce mai putem face astfel incat sa va ajutam mai mult cu acest proiect. Adica facem un brainstorming beerstorming 🙂
Locatia: Piata Victoriei, terasa restaurantului Istria/Marul de Aur – fostul club Pat (intrarea prin gangul BCR). Adresa exacta: Calea Victoriei 163. Click aici sa vedeti harta
Ora: dupa 18.30
Sunt si locuri de parcare, pentru cine vine cu masina. (se intra prin strada sevastopol)
Cine vine, sa ne anunte pe adresa de email go-startevo-com, ca sa ii oprim un scaun 🙂 Ne vedem acolo.
Nu o sa fie ceva cu super pretentii, asa ca sa nu veniti la papion :). Platim nemteste, cunoastem oameni noi, discutam, schimbam concepte, idei… O sa fie cool
Lucian Bute, un roman plecat de jos, ne-a facut mandri ca suntem romani. Un om cu o modestie iesita din comun, un om muncitor, care a tras tare, care si-a luat pumni in cap cu nemiluita, un om indarjit a reusit sa reuseasca sa aiba centura mondiala la box profesionist. Asta inseamna tarie de caracter. Asta inseamna sa VREI sa faci ceva in viata.
Copii din Romania ar trebui sa invete de la Lucian Bute dorinta de a fi invingator. Lucian Bute este un model prin felul lui de a fi si de a lupta cu greutatile vietii, indiferent ce traseu ai in viata.
La fel ca si el era Leonard Doroftei, Francisc Vastag si multi altii. Si gimnastii. Si canotorii. Si cateodata si fotbalistii. Si altii…
Oare de ce sunt asa de putine momente cand suntem mandri ca suntem romani? De ce oare nu avem aceasta mandrie nationala mai des in ograda noastra?
Felicitari lui si felicitari celor care l-au adus sa lupte in Romania! Avem nevoie de asa ceva. Avem nevoie de exemple, ca se poate!
Mugur Ciuvica povesteste viata lui in cateva minute pentru StartEvo si spune si ce i s-a parut lui relevant pana acum.
Mi-a placut ca pana acum am reusit sa fac ceea ce mi-a facut placere sa fac.
Eu sunt mai batran. La revolutie aveam 29 de ani. Am incercat sa ies din baremurile care erau atunci in societate.
Am facut medicina (era mai liberala). Facultatea care dura 6 ani am facut-o in 9 ani. Eu de pe la 20 de ani mi-am propus sa plec din tara.
Revolutia m-a prins in asteptarea pasaportului. Exact in decembrie 1989 asteptam pasaportul – era o chestiune de 1 luna 2, ca sa plec in Italia.
Am stat in Italia 3 ani. A fost o experienta extraordinara. Am hotarat sa ma intorc – erau mai multe oportunitati aici, mici afaceri care se puteau face.
Medicina nu am profesat-o niciodata.
Prin 1995 am inceput sa fac putina politica. Am lucrat in campaniile din 96 pentru Victor Ciorbea la locale si pentru Emil Constantinescu.
4 ani am fost directorul de cabinet al presedintelui Romaniei, intre 1996-2000. Am crezut foarte mult in ceea ce faceam. Minim 12 ore pe zi lucram. Ma duceam cu mare placere la serviciu pentru ca a fost o experienta deosebita.
Din 2000 incoace am facut un alt lucru interesant, am inceput o monitorizare a ceea ce se intampla in politica romaneasca. Noi ne focalizam pe politicienii aflati la putere – consideram ca puterea ne conditioneaza intr-o masura exagerata viata si de aceea ii urmarim ce fac cu banii si cu viata noastra. 4 zile am fost impotriva lui Nastase, 4 ani impotriva lui Basescu, probabil ca vom fi si impotriva urmatoarei conduceri.
Rezumatul activitatilor mele – un fel de ghiveci :). Nu stiu daca asta poate fi un model pentru un tanar de acum.
Sfatul meu pentru un tinar: Sa faca din viata lui ceea ce iti place sa faca. Cu siguranta o sa urmeze si rezultatele.
Inca 2 lucruri care mi-au placut la mine. Nu am avut niciodata un sef, cu exceptia celor 4 ani de la Cotroceni. Am fost propriul meu sef.
Al doilea lucru – nu am lucrat niciodata la stat (cu exceptia celor 4 ani la Cotroceni)
Am reusit sa trec prin viata fara sa astept ca statul sa ma ajute, sa imi traseze un drum. Asta e un lucru bun, care mi-a dat si libertate si liniste si degajare in ceea ce am facut.
James Heaton, CEO Tronvig Group, a small but powerful New York creative agency, with very nice clients talks with us at StartEvo, to tell us the negative story of his life, that shaped his character. EXCELLENT STORY! Highly recommended!
Question: What has led to your success?
Probably the most valuable things that have happened to me were, first, when I was fired from my corporate job, and had to start a business on my own, forcing the question of not having a regular salary, not having benefits, not having anything to rely on but myself, and at the same time, having to support a family. I wasn’t very happy about it at the time, but it was definitely a gift in disguise. The second was my former business partner’s deciding to walk off and try to take all our clients. He was not successful taking all the clients, but he was successful ruining all the relationships that I had with our clients. So I was left with the debt and no clients.
Everyone’s expectation at that point was that it was over. But that opened up the opportunity to rethink the business, rethink how I was going to pull it out from a disaster, and make it into something that never would have been had that disaster not occurred. I remember thinking that day…”How on earth am I going to make it through this?” It took a couple of days to decide that there was no turning back. You either make it or you don’t. What are the steps that I need to take in order to survive, then what are the steps that I need to take in order to succeed, and then what are the steps that I need to take in order to prosper?
That situation forced me to focus very carefully on those decisions that needed to be made, and then forced that they be done. As a consequence of that, over the past number of years since then, I am now doing the work that I want to be doing, I’m doing the work that is closest to my heart and that is the most rewarding. I have the ability to not take on work that does not fit with my values system. I have also developed the absolute trust of my employees, and I have brought them in as collaborators. These are people who were with me when the disaster happened, when I was painted as being a failure and being evil. But the truth of the matter came out in the process that happened after that.
Apparent failure focuses the mind.
The story never ends until you die, so you’ve got to keep at it. You’ve got to keep writing it. The more adversity you face, the greater your own authorship. When there is no adversity other people write the script—other people create the story. When everything is against you, you must become the author of your own story. You must create your own future. There is tremendous power in that creative act of rebuilding from nothing.
If I think about many of the people that did great things, be it George Washington who was a financial failure, my distant relative, Buckminster Fuller who was a financial failure…that utter financial/personal disaster builds the kind of resilience and forces the kind of creative energy that you need to do something great.
This complacency and satisfaction with the way things are—with having other people decide things for you or provide for you—when all that is stripped away, and all you are left with is yourself and you own energy—your own creative effort—that is when great things are born and begin to happen.
Fear drives mediocraty. Fear creates mediocraty. Fear of failure—this is what keeps people down, because It can be used by employers, by authority figures. You are afraid to change things. You are afraid that it is not going to work. You are afraid the there’s is no way out of this situation. That is the power over you held by those who exercise control over your life. So maybe it’s not, but it seems almost essential that the worst things that you can possibly imagine happening, have to happen in order for that to be stripped away. “How much worse could it possibly get?” That’s a great place to be. That’s a perfect starting point. So I attribute what I am now and what I expect to become in business and in life to those disastrous situations that have happened.
I remember in high school when I was doing an application for something. I was asked, “Tell me about your biggest failure.” At the time I guess I was 16. I didn’t have a good answer for that question. I think everyone needs to have an answer to that question. It’s the greatest indication of your character and your ability and potential to know what you did when you failed—when the whole world collapsed around you.
Well, that’s the negative version of my story, but I think that’s a key aspect of it.
#1. Zilele trecute am mers cu trenul pentru cateva ore. Langa mine era o proaspata studenta. Cel mai des cuvant pe care l-am auzit in nenumaratele telefoanele pe care le-a dat/primit a fost: “Ma plictisesc. Ma plictisesc ca nu am castile la mine, sa ascult muzica. Ma plictisesc ca nu am ce sa fac. Ma plictisesc…”
#2. In vizita noastra in State am vorbit cu cativa copii de 10-14 ani. Principala lor problema: “I’m bored!. Tati, da-mi iphonul sa ma joc / sa ascult muzica.” In Romania deasemenea am vorbit cu copii si adolescenti care aveau aceiasi problema existentiala. Se plictiseau de moarte si aratau ca niste legume.
Un adult care se plictiseste si nu poate iesi din acest stadiu denota dupa parerea mea, un grad ridicat de prostie.
Un copil care se plictiseste si singura solutie o reprezinta divertismentul electronic va avea sanse foarte mari sa devina un adult leguma.
Traim intr-o societate care ne recompenseaza creierul in fiecare secunda pentru atentie, intr-un noian de cereri de atentie. Ne-am obisnuit sa ne concentram pe distractie, nu pe crestere sustenabila. Vrem totul rapid, vrem imediat. Vrem serotonina cat mai mult (hormonul de placere secretat de creier cand ne place ceva) Comportamentul copiilor care urla din toti rarunchii cand vor o jucarie se transforma ulterior in comportamentul actionarilor care pun presiune pe managerii executivi sa obtina rezultate ACUM. Conteaza momentul, nu viitorul. Carpe diem. Lasa ca mai vedem noi.
Eu personal nu vreau sa am de-a face cu oameni care se plictisesc. Cum ar fi sa se plictiseasca cel care instaleaza franele la masina ta? Sau cel care monteaza un cablu la avionul cu care calatorim. Sau un doctor care se plictiseste intr-o operatie si uita ceva in interiorul unui pacient.
Oamenii care se plictisesc (si raman asa) sunt toxici. Din pacate, toti avem predispozitie catre plictiseala, ceea ce este ok. Insa conteaza ce faci astfel incat sa NU ramai plictisit. Sa faci ceva util, care sa iti faca placere si care sa te ajute pe termen scurt mediu si lung.
Oamenii care se distreaza ca sa scape de plictiseala se aseamana cu dependentii de droguri. Tot timpul vor vrea o doza mai mare, ceva mai interesant. Si usor usor in timp se instaleaza depresia (stiati ca 1/3 romani au probleme psihice si depresia este cea mai raspandita? )
Cu totii ne plictisim. Dar imediat iti poti pune creierul in miscare sa gandesti la ceva. Sau sa faci ceva. Sa stai si sa te plangi este penibil.
Uitandu-ne la rezultatele de la BAC, putem vedea foarte usor ca cei care stau in zone mai dezvoltate econonic, care au avut rata de promovabilitate mai mica au si o rata de plictiseala mai mare. Pana la urma este plictisitor sa inveti, nu?
Dragi nostrii cititori, luptati sa nu va plictisiti. Dar nu luptati cu armele lejere ale distractiei. Pentru ca nu veti evolua. Gasiti-va un vis si munciti sa il atingeti. Satisfactiile vor fi mult mai mari si de durata decat cele de la entertainmentul de ocazie. Si lucrand sa va atingeti visul sansele sa va plictisiti sunt mai mici 🙂
Cunoscutul Sergiu Nicolaescu isi spune povestea lui de succes pentru StartEvo. Speram ca unii din noi vor invata ceva din ea.
Este povestea unui om care a plecat de jos, al carui tata a fost arestat pe timpul comunistilor si a muncit la Canal. Un om care a construit Cinematografia Romana. Un om care a invatat, care a demonstrat personalitate si care a crescut in timp. Urmariti videoul
Sunt inginer de profesie, fost marinar.
Am terminat liceul la 16 ani, mai repede. Am dat examenul la 3 facultati si am reusit la toate 3. Dar cum eram pasionat de marina de mic, am mers la facultatea de marina.
In 1948, tatal meu, care era inginer burghez, a fost arestat. Atunci am iesit din marina si am intrat ca muncitor la fabrica Ford din Bucuresti. Si am dat la Belle Arte si la Politehnica. Am iesit inginer, jucam rugby. Am fost repartizat la IOR, mi-am vazut de treaba mea, de inginerie, lucrand ca si desenator pentru multe reviste, facand coperti. Ma afirmasem si in pictura si sculptura, dar nu in mod deosebit.
Mi-era teama ca o sa fiu descoperit, sa se afle ca tatal meu era arestat. Un coleg din facultate mi-a produs sa facem schimb. El sa vina la IOR, si eu sa merg in cinematografie. Am acceptat, fara sa stiu nimic despre domeniu. Copil fiind, imi placeau filmele. Vedeam filmele, fara sa intelegeg.
M-au repartizat la constructia Buftei.
Aveam personalitate. Cand ofiterul sovietic a sustinut sa se construiasca la Buftea, m-am impotrivit. Eu sugeram sa se faca mai aproape de Bucuresti.
Pe urma m-a trecut la studioul Sahia. M-am ocupat de filmari submarine. Pe vremea aceea se cobora sub apa cu oxigen. Dar la 15 metri adancime devenea toxic. Si puteai maxim sa cobori pana la 14-15 m.
Cousteau a inventat aparatul de respirat autonom. Eu am facut si eu un aparat de respirat in paralel.
La un moment dat am facut un film, care l-am vandut la americani cu 20,000 usd, pana atunci cel mai bine vandut film era Tudor Vladimirescu, cu 3000 usd
Nu m-am lasat ametit de acest lucru. Din primii bani i-am cumparat mamei un frigider.
La Cannes, americanii mi-au propus sa regizez « Visul unei nopti de vara »
Faceam filme istorice cu 3000 de oameni si nu se simtea ca sunt incepator.
De la mine nu puteti lua decat un singur exemplu : MUNCA. Am muncit ca nimeni altul. Am trait pentru film.In momentul de fata am facut peste 70 de filme. Nu stiu daca am avut 2 vacante de vara
In al doilea rand SACRIFICIUL
In al treilea rand PROFESIONALISMUL
Eu am controlat totul. Nu trebuie sa aveti incredere in nimeni. In lucrul cu actorii, le dati liberatate la inceput. Daca nu corespunde, le dai indicatii. Am lansat in Romania multi actori. IMDB considera filmul Mihai Viteazul al 3-lea film din lume. Pe locul 5 la filme biografice, pe locul 19 la filme de actiune. Pe locul 40 la filme drama. E o recunoastere extraordinara !
Va doresc sa imi urmati sfatul si sa ma intreceti !
Pe orice scară importantă, succesul presupune acceptarea unor responsabilităţi… Într-o analiză finală, singura calitate de care dau dovadă toţi oamenii de succes este capacitatea de a-şi asuma responsabilităţi.
Nu cunosc ceva mai încurajator decât capacitatea neîndoielnică a omului de a-şi înălţa viaţa printr-o strădanie conştientă… Dacă cineva înaintează cu încredere în direcţia propriilor visuri şi se străduieşte să trăiască viaţa pe care şi-a imaginat-o, se va întâlni cu un succes care nu poate fi aşteptat într-o existenţă obişnuită.
KIDIBOT este platforma educationala care ii motiveaza pe copii sa vrea sa citeasca mai mult. Ei raspund la chestionare, dovedesc ca au citit anumite lecturi si castiga puncte cu care isi ajuta echipa sa lupte impotriva CROCOBETILOR (niste extraterestrii nesuferiti care vor sa cucereasca Pamantul prin lene si prostie). Intrati acum pe www.kidibot.ro.
